Ce este un implant dentar ?

Un implant dentar este un dispozitiv din titan ( asemanator unui surub) care se insera in os in locul unui dinte lipsa. Implantul dentar are de fapt rol de radacina dentara artificiala.

Implantul dentar are mai multe componente, fiecare cu un rol bine stabilit:

  1. corpul implantului(implantul propriu-zis) este realizat din titan pur, are forma unui surub si se insera in os, inlocuind radacina dintilor lipsa.
  2. Capa de vindecare este o capa se se insurubeaza in interiorul implantului si are rolul de a proteja structura interna a implantului pana la integrarea osoasa. Ea se aplica de catre medic in timpul operatiei de inserarea a implantului, sta sub gingie in timpul perioadei de osteointegrare si se indeparteaza cand se face descoperirea implantului si se aplica bontul de vindecare.
  3. Bontul de vindecare este un dispozitiv transfixiant gingival cu rolul de a conforma un inel gingival periimplantar sanatos. Se monteaza in corpul implantului si se lasa pe loc aproximativ 10-14 zile.
  4. Bontul de transfer este folosit pentru a reproduce pozitia exacta a implantului in os atunci cand se ia amprenta pentru realizarea coroanelor dentare. Bonturile de trasfer se gasesc in 2 variante, in functie de tipul de amprenta pe care medicul o foloseste: bonturi de transfer pentru amprente cu lingura inchisa sau amprente cu lingura deschisa.
  5. Implantul analog este un dispozitiv asemaantor implantului dentar, care este folosit de tehnicianul dentar pentru a fixa pozitia exacta a implantului in modelul de ghips.
  6. Bontul protetic este un dispozitiv ce inlocuieste partea coronara a dintelui. Se fixeaza pe implant prin insurubare. Poate fi realizat din metal sau din materiale estetice precum zirconiul; de asemenea exista bonturi provizorii pentru lucrari provizorii sau bonturi calcinabile pentru turnare in laborator etc. Forma si structura bontului permit tehnicianului si medicului sa aleaga varianta optima cazului dumneavoastra in functie de caracteristicile structurilor anatomice si de restaurarea definitiva aleasa. Astfel, pentru zona frontala, in cazul unei gingii mai subtiri si daca pacientul alege varianta de protezare finala de ceramica pe zirconiu, se foloseste un bont estetic de zirconiu etc. Bonturi protetice pot fi pentru lucari cimentate clasic sau pentru lucrari insurubate. Pentru anumite tipuri de lucacri complexe se pot folosi bile sau capse, sisteme de bare-calareti etc.
  7. Surubul de fixare este un mic surubel ce face legatura intre componentele implantului.
  8. Coroana dentara se realizeaza in laborator dupa frezarea bontului protetic de catre tehnician si presupune costuri suplimentare fata de implantul dentar. Trebuie discutate optiunile de protezare definitiva inainte de inserarea implantului, deoarece anumite restaurari protetice se realizeaza mai bine cu anumite tipuri de implante dentare.